Valoarea tichetelor de masă pentru salariați va crește de luna viitoare cu aproape zece lei, au decis parlamentarii
Stiri Nationale
10/06/2022
Camera Deputaților a votat proiectul de lege care majorează valoarea tichetelor de masă la 30 de lei. Votul din plenul Camerei Deputaților este decisiv, după ce proiectul a trecut deja de Senat.
Deputații au votat astfel ca valoarea maximă a tichetului de masă să crească, de la 1 iulie, cu 9,83 lei față.
În prezent, valoarea unui tichet de masă este de 20,17 lei, iar valoarea totală a tichetelor de masă acordate lunar (pentru 22 de zile lucrătoare) unui angajat este de 443,74 de lei. După ce va fi majorată la 30 de lei, valoarea lunară ar urma să fie de 660 de lei / per angajat.
Astfel firmele care vor și au suficiente fonduri pot crește valoarea tichetelor acordate salariaților începând cu 1 iulie.