Românii cu venituri mici vor putea cheltui voucherele sociale abia de la finalul lunii iunie
Românii cu venituri mici vor putea cheltui voucherele sociale abia de la finalul lunii iunie
Stiri Nationale
06/06/2022
Degeaba au promis guvernanții că, începând cu 1 iunie, românii cu pensii mici și familiile cu venituri reduse vor putea cumpăra mâncare folosind vouchere sociale. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat, printr-un comunicat de presă, că aceste carduri vor fi încărcate abia după ce se va finaliza procesul de distribuire, adică cel mai devreme pe 20 iunie. „Încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, așa că, ajutoarele aferente tranșei I vor ajunge la beneficiari în perioada 20-24 iunie”, se arată în comunicatul Ministerului Investițiilor. Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 de lei și sunt destinate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie. Ele ar trebui să ajungă la peste 2,5 milioane de români.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0