De luni merg la şcoală toţi elevii din localităţile cu incidenţa sub 3 la mie, iar testările rapide pot fi făcute acasă
Stiri Nationale
19/11/2021
Începând de luni, toţi elevii din localităţile în care rata de infectare este sub 3 la mia de locuitori, indiferent de rata de vaccinare în rândul personalului, pot merge la şcoală fizic, a transmis Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a precizat și că testările rapide ale elevilor vor putea fi făcute de părinţi acasă.
După cum se ştie, normativele au prevăzut că funcţionează cu prezenţă fizică doar şcolile şi grădiniţele în care procentul angajaţilor vaccinaţi anti-Covid este de minimum 60%.
Ministrul Educației a anunțat însă că a fost elaborată o hotărâre a Comitetului Naţional al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, astfel încât "să fie permisă prezenţa fizică a elevilor acolo unde rata de infectare este sub 3 la mie fără a depinde în vreun fel de rata de vaccinare a personalului".