Pâinea, carnea și laptele se scumpesc. Producătorii anunță creșteri de prețuri din cauza facturilor tot mai mari la energie
Stiri Nationale
10/11/2021
Carnea, pâinea și laptele se vor scumpi, anunță producătorii. Aceștia se plâng că au primit facturi de energie mai mari cu până la 700% și că, din cauza creșterii prețurilor la energie, s-au scumpit până și ambalajele în care își pun produsele.
În cele din urmă, totul este plătit de clienți, iar oamenii spun că resimt tot mai puternic majorările de prețuri.
Pâinea s-a scumpit după ce în toată lumea au crescut prețurile la cereale, dar și din cauza creșterii prețurilor la gaze și electricitate.
Potrivit reprezentanților ROMPAN, în țară au fost semnalate creșteri de la 6 la 8 ori la gaze, în timp ce la energie electrică, creșterile sunt de 3-4 ori. La materia primă, 50%. Prețul pâinii a crescut până acum cu 5-6%.
Scumpirea materiei prime a însemnat costuri mari și pentru producătorii de carne.