S-a turnat în județ, în premieră, asfalt inovativ cu o durată de viață cu 50 la sută mai mare
Stiri Locale
16/09/2021
În premieră pentru România, pe un tronson de circa 1,8 km din Drumul Județean 172, drumul care leagă localitățile Cociu – Mocod – Zagra, a fost turnat un strat de uzură din mixtură asfaltică inovativă, care, în comparație cu stratul de asfalt din mixtură asfaltică obișnuită, are o serie de avantaje. Bitumul special este obținut din reciclarea cauciucurilor uzate.
Investiția a fost realizată de compania Frasinul, cu care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a încheiat un contract în vederea reabilitării unui tronson de 24 de km din DJ 172 Cociu – Mocod – Zagra, costurile fiind suportate de această companie și de compania MOL Ungaria.
Potrivit constructorului, bitumul special turnat pe porțiunea respectivă are o serie de avantaje: are o durată de viață cu 50% mai mare și o rezistență sporită la traficul greu, întreținerea lui costă mai puțin, distanța de frânare este mai mică și totodată se reduce și zgomotul.