Podul dintre satele Giulești și Mănăstirea a fost finalizat și recepționat de Consiliul Județean
Podul dintre satele Giulești și Mănăstirea a fost finalizat și recepționat de Consiliul Județean
Stiri Locale
15/09/2021
A fost inaugurat Podul din comuna Giulești peste râul Mara la care se lucrează de peste un an de zile. Proiectul de investiții a fost finanțat prin Compania Națională de Investiții, iar lucrările de execuție au fost demarate în luna mai 2020. Podul peste Mara asigură condiții optime de transport pentru locuitorii din satele Giulești și Mănăstirea care face legătura între aceste două localități. Consiliul Județean a făcut verificări și la lucrările de asfaltare de pe DJ 187, în zona cătunului Luhei din comuna Poienile de Sub Munte. Lucrările sunt efectuate în prelungirea proiectului inițial care prevede reabilitarea între Leordina și Poienile de Sub Munte, cu încă 3,9 kilometri. Această prelungire face legătura cu Luhei, un cătun din comuna Poienile de Sub Munte, în care trăiesc peste o mie de oameni. Lucrările se derulează conform standardelor, astfel că locuitorii cătunului vor beneficia în curând de un drum de calitate.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0