Prin Casa de Asigurări de Sănătate puteți beneficia de îngrijiri la domiciliu în anumite condiții
Stiri Locale
09/09/2021
Maramureșenii pot beneficia de îngrijiri medicale la domiciliu pentru o anumită perioadă de timp. Recomandarea pentru acordarea acestor îngrijiri se poate lua de la medicul de familie, medicul din ambulatoriul de specialitate sau de la medicul din spital la externare. Aceasta trebuie depusă la Casa de Asigurări de Sănătate în maxim 5 zile de la emitere.
Serviciile de îngrijire la domiciliu se adresează persoanelor care au boli acute sau cronice, au un anumit nivel de dependență și o capacitate limitată de a se deplasa la o unitate sanitară pentru a putea beneficia de acele servicii. Numărul de zile de care poate beneficia un asigurat este de maxim 90 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu în ultimele 11 luni în mai multe episoade de îngrijire.
Tariful pe care CAS îl decontează pentru o zi de îngrijiri la domiciliu este de 60 de lei pentru pacientul total dependent și de 55 de lei pentru pacientul parțial dependent.