Județele Maramureș și Satu Mare au discutat la ministerul Transporturilor despre drumul care le unește
Județele Maramureș și Satu Mare au discutat la ministerul Transporturilor despre drumul care le unește
Stiri Locale
08/09/2021
Întâlnire de lucru la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a președinților Consiliilor Județene Maramureș și Satu-Mare, pe tema drumului expres Baia Mare – Satu Mare. Cei doi au discutat cu secretarul de stat Adrian Foghiș, cu directorii din cadrul Ministerului Transporturilor și din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere despre realizarea drumului. A fost analizat traseul, au fost stabilite ultimele detalii în ceea ce privește analiza de favorabilitate și, totodată, au fost stabiliți pașii următori pe care administrațiile județene urmează să-i facă pentru a pregăti cât mai corect toate documentele necesare, astfel încât acest proiect să primească finanțarea necesară. Odată finalizat, proiectul va avea un impact major în ceea ce privește condițiile de siguranță rutieră și va contribui direct la dezvoltarea economică, prin facilitarea schimburilor comerciale.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0