Familiile nevoiașe primesc pachete cu produse igienico-sanitare, potrivit Prefecturii
Familiile nevoiașe primesc pachete cu produse igienico-sanitare, potrivit Prefecturii
Stiri Locale
27/08/2021
Aproape 20.000 de pachete cu produse igienico-sanitare vor fi distribuite în toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud, acestea urmând să ajungă la familiile nevoiașe. Pachetele sunt acordate în baza Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate și vor fi distribuite mai multor categorii de beneficiari: familiilor și persoanelor singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat. Familiilor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, persoanelor/familiilor aflate temporar în situații critice de viață, victime ale calamităților precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. Fiecare pachet conține periuțe de dinți, pastă de dinți, săpun lichid, șampon pentru copii și șampon pentru adulți, precum și detergent de rufe. Începând cu luna septembrie, se vor distribui și pachetele cu produse alimentare.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0