Finalizare cu șase luni mai devreme a Podețului de la Carastelec din județul Sălaj
Finalizare cu șase luni mai devreme a Podețului de la Carastelec din județul Sălaj
Stiri Locale
17/08/2021
Podețul de la Carastelec a fost finalizat cu o jumătate de an mai repede decât prevedea termenul stabilit în contractul administrației județene cu executantul lucrării. Acesta se afla într-o stare de degradare avansată, riscând să se prăbușească în orice moment. Spre bucuria celor din zonă, în special a șoferilor, la șase luni de când au început lucrările de punere în siguranță a podețului de pe DJ 110, investiția a fost recepționată. Termenul prevăzut în contractul de execuție a fost de 12 luni de la emiterea ordinului de începere, dar constructorul a reușit să finalizeze lucrările mult mai devreme. Lucrarea a fost finanțată din bugetul Consiliului Județean Sălaj, investiția având o valoare de aproape 675.000 de lei. Aceasta a prevăzut lucrări la suprastructura podețului, racordarea cu terasamentele prin intermediul aripilor din beton armat, precum și decolmatarea albiei, potrivit administrației județene.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0