O tonă de deșeuri, oprită la vamă de frontieriștii sătmăreni. Caucicurile uzate veneau din Austria
O tonă de deșeuri, oprită la vamă de frontieriștii sătmăreni. Caucicurile uzate veneau din Austria
Stiri Locale
10/08/2021
Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unei autoutilitare încărcată cu aproximativ 1.000 kilograme de deșeuri, constând în cauciucuri uzate, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unei autoutilitare, conduse de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din România. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoutilitara era încărcată cu anvelope într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferul nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0