Se va construi un Centru multifuncțional educațional și o stradă va fi reabilitată la Mediaș
Stiri Locale
28/07/2021
Primăria Mediaș a semnat un contract de finanțare nerambursabilă cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru proiectul „Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban din municipiul Mediaș”.
În cadrul acestui proiect se va construi un centru multifuncțional educațional și se va reabilita o stradă din oraș.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban din Mediaș prin îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale, culturale și recreative concomitent cu ameliorare spațiului public urban.
Proiectul are o valoare totală de peste 30 de milioane de lei din care peste 22 de milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Din aceștia aproape 20 de milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regionala și peste 3 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată din buget de stat.