S-a dat startul înscrierilor pentru TIFF 2018
Stiri Locale
01/03/2018
Festivalul Internațional de Film Transilvania (programat în perioada 25 mai - 3 iunie) îi provoacă și în acest an pe cineaștii clujeni să-și întâlnească publicul, în cadrul Competiției Locale TIFF 2018. Ajunsă la cea de-a 9-a ediție, inițiativa își propune să descopere și să susțină talentele locale, adresându-se realizatorilor de film originari din municipiul Cluj, dar și celor care locuiesc, lucrează sau studiază în orice localitate din judet. Până pe data de 22 aprilie, creatorii clujeni sunt invitați să se înscrie în Competiția Locală. Filmele selectate vor fi anunțate până la data de 15 mai. Una dintre cele mai importante oportunități oferite cineaștilor clujeni, Competiția Locală TIFF a fost lansată în 2010, remarcându-se de-a lungul timpului printr-o creștere constantă a numărului și calității artistice a proiectelor înscrise.