Noul pod din Satu Mare a început să crape deja, iar lucrările nici măcar nu au fost recepționate
Stiri Locale
19/07/2021
Asfaltul aşezat de câteva săptămâni a crăpat deja în zona îmbinării plăcilor de rezistenţă la noul pod din municipiul Satu Mare, asta, înainte ca lucrările să fie recepționate. În ultima perioadă au existat mai multe reclamații care ridicau semne de întrebare referitoate la calitatea lucrărilor. Crăpătura se află deasupra digului de pe malul stâng al Someșului, aceasta fiind localizată chiar în locul unde se îmbină cele 2 plăci înainte ca centura să fie dată în folosință.
Anul trecut autoritățile au promis deschiderea tronsonului cuprins între drumul Careiului şi drumul spre Petea, termenul de finalizare a fost însă prelungit.
Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime de peste 19 km. Racordarea la reţeaua stradală a Municipiului şi la zona industrială se va face printr-un nod rutier complex, care va intermedia transferul fluxurilor de trafic spre şi dinspre Bulevardul Cloşca şi strada Dorobanţilor.