Pregătirile pentru ediția din acest an a etapei Raliul Sibiului au intrat în linie dreaptă
Pregătirile pentru ediția din acest an a etapei Raliul Sibiului au intrat în linie dreaptă
Stiri Locale
08/07/2021
Cei mai buni piloți din țară sunt așteptați, între 29 și 31 iulie, la Sibiu pentru o nouă etapă a Campionatului Național de Raliuri 2021, iar la start sunt așteptate și echipaje internaționale. Înscrierile pentru etapa a VII-a a Campionatului Național de Raliuri Betano și Campionatului Național Rally 2 au început deja, la start fiind așteptate peste 70 de echipaje. Competiția va avea o lungime totală de peste 400 de kilometri, dintre care 112 reprezintă distanța celor 8 probe speciale. Startul festiv al Raliului Sibiului 2021 este programat pentru joi, 29 iulie, și va fi precedat de o paradă senzațională, echipajele urmând să tureze motoarele pentru Startul Festiv în Piața Mare a Sibiului. Testele oficiale pentru echipajele participante la Raliul Sibiului 2021 vor avea loc vineri dimineața, de la ora 08:30, în Dealul Gușteriței, urmate de primele două probe speciale cronometrate, în cursul după-amiezii.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0