Mureșenii au noroc de un an bun la fructele de pădure. Majoritatea merg însă la export
Stiri Locale
24/06/2021
Anul 2021 este unul excelent pentru fructele de pădure în județul Mureș. Specialiștii estimează că vor fi culese anul acesta 86 de tone de fructe de pădure, dintre care 15 tone de afine, 40 de cătină, 21 de tone de măceșe și 10 de plante medicinale.
În afară de plantele medicinale care vor fi folosite în țară, fructele vor merge la export deoarece nu există cerere pe piața internă.
Majoritatea mureșenilor preferă afine sau cătină de cultură, deși valoarea lor nutrițională este mult redusă față de cele din flora spontană, naturală.
Anul acesta, procesul de coacere este puțin întârziat din cauza frigului prelungit, însă va fi o fructificație bună spre foarte bună, spun specialiștii.
În viitor se preconizează că județul Mureș va avea o producție bună și de zmeur, deoarece există o suprafață importantă de pădure unde au fost doborâturi de vânt, iar cultura de zmeur invadează, de regulă, astfel de zone, fiind amatoare de lumină.