Vești bune pentru drumul expres Cluj-Napoca - Dej! A fost lansată licitația pentru proiectare
Vești bune pentru drumul expres Cluj-Napoca - Dej! A fost lansată licitația pentru proiectare
Stiri Locale
15/06/2021
Durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate a drumului de circa 75 de kilometri este de 18 luni. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. El spune că Drumul Expres Cluj-Dej beneficiază de modelul nou de caiet de sarcini. „Astfel, ne asigurăm că proiectul este făcut cu cap încă de la început, că proiectarea preliminară este cât se poate de detaliată, dar lasă în același timp libertate constructorilor să ajusteze design-ul. În plus, implicarea autorităților locale în proiect este mai mare, iar un antreprenor serios este motivat și susținut prin plăți intermediare definite corect și corelate cu graficul de realizare a proiectului. Planul este ca acest drum expres, inclus în Masterplanul General de Transport, să continue spre Bistrița și spre Baia Mare, bifurcându-se de la Dej. Cred în dezvoltarea echitabilă a regiunilor și în proiecte care se termină cu bine”, a transmis Drulă.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0