O sibiancă a devenit vicecampioană mondială la gimnastică aerobică alături de echipa României
O sibiancă a devenit vicecampioană mondială la gimnastică aerobică alături de echipa României
Stiri Locale
09/06/2021
Gimnasta Flavia Sentea, născută la Sebeș, este vicecampioană mondială la gimnastică aerobică alături de echipa României, titlul cucerit la competiția care a avut loc în luna mai, la Baku, în Azerbaidjan. Născută la Sebeș, în 12 februarie 1999, Flavia a copilărit la Petrești, iar la numai 4 ani a fost îndrumată de părinți spre Deva, unde s-a adaptat cu succes la „școala campioanelor”. Tânăra noastră campioană a absolvit Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva, iar din anul 2019 este studentă a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Flavia Sentea face parte din lotul național de gimnastică aerobică de la vârsta de 18 ani, fiind antrenată de Maria Fumea și Mădălina Ciuvei. Multiplă campioană națională și mondială, fiind medaliată cu argint la Campionatul Mondial de Gimnastică Aerobică din Portugalia și din Azerbaidjan, Flavia Sentea are o colecție de medalii impresionantă.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0