Metrou din Mănăștur în Sopor, până în 2026. Cluj-Napoca primește 310 milioane de euro de la UE
Stiri Locale
07/06/2021
310 milioane de euro ar urma să revină Clujului, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru realizarea a nouă stații de metrou până la finalul anului 2026.
Conform documentelor publicate de Guvernul României, cele 310 milioane de euro vor fi investite în realizarea a 7,5 km de metrou în Cluj-Napoca, însumând nouă stații, de la Sf. Maria la Europa Unită. Lucrările trebuie finalizate până la sfârșitul anului 2026.
Recent, municipalitatea clujeană a arătat ca metroul va avea 19 stații, investiția totală fiind de 1,5 miliarde de lei. Traseul va avea o lungime de 20,1 km și a fost proiectat astfel încât să se asigure câte un tunel circular pentru fiecare linie în parte.
Depoul a fost amplasat la limita vestică a Comunei Florești, la nord de Stația Electrică Florești, pe o suprafață de 8,2 hectare, și a fost dimensionat pentru asigurarea mentenanței și parcării pentru 28 de trenuri, în lungime de 51 metri.