Un nou cimitir va fi construit de administrația băimăreană la ieșirea din oraș către Groși
Stiri Locale
28/05/2021
Municipalitatea Baia – Mare are în plan construirea unui cimitir nou la ieșirea din oraș către Groși.
În dezbatere publică se află Planul Urbanistic Zonal Dealul Groșilor. Ca și amplasament, vorbim de Baia Mare în partea de sud-est a municipiului, cuprins între calea ferată la nord, limita UAT Baia Sprie la vest și limita UAT Groși la sud și est.
Având în vedere că în PUG-ul aprobat era propus un cimitir în partea de nord-est a zonei studiate, pe terenuri private, ținând cont de necesitățile municipiului de a înființa cimitire noi, dar și proprietatea terenurilor din zona studiată, se propune înființarea unui nou cimitir pe terenurile aflate în proprietatea Statului Român, situate la limita sud-vestică a zonei studiate.
Intenția administrației locale este de a fi executate lucrări funerare sub și supraterane, capele mortuare, alte constructii aferente conform specificului cultului, parcaje și circulaţii pietonale.