De la sfârșitul acestui an, din decembrie, ar putea fi deschisă circulația pe autostrada Sibiu-Boița
De la sfârșitul acestui an, din decembrie, ar putea fi deschisă circulația pe autostrada Sibiu-Boița
Stiri Locale
10/05/2022
Lucrările la Autostrada Sibiu – Boița, care reprezintă Lotul 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitești sunt tot mai aproape de a fi finalizate. În prezent se lucrează la tablierul viaductului Tălmăcel, care mai are foarte puțin până va fi completat. Constructorul lotului 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitești a ajuns cu asfaltările primului strat pe aproape toată lungimea celor aproape 14 kilometri ai lotului 1, iar în ceea ce privește Tălmăciul, aici s-a turnat un nou segment al viaductului, iar lucrările avansează. Autoritățile au declarat faptul că există posibilitatea ca pe 1 decembrie să fie deschisă asutrostrada. Compania de drumuri, prin regionala Brașov, a restricționat traficul pe DN1, în zona Mohu, acolo unde vor fi realizate două sensuri giratorii. Acestea vor facilita conexiunea bretelelor de legătură cu noul lot de autostradă. Un sens giratoriu va fi construit la intersecția cu DJ 106D, iar celălalt la intersecția cu DC 57.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0