Anul trecut s-au realizat cu 12 la sută mai puține locuințe decât în 2020
Stiri Locale
02/05/2022
La nivelul județului Maramureș au fost terminate anul trecut 837 de locuinţe, din care 395 în mediul urban şi 442 în mediul rural, conform Direcției Județene de Statistică.
Valoarea lucrărilor de construcţii realizate în anul 2021 a fost de peste 651 de mii de lei, în scădere cu 12 la sută faţă de anul 2020.
În anul 2021 au fost realizate lucrări de construcţii noi în valoare de peste 411 mii de lei, reprezentând peste 63 la sută din valoarea totală a lucrărilor de construcţii.
În ceea ce privește lucrările de construcții noi, ponderea cea mai mare o au lucrările executate la construcţiile inginerești respectiv 48 la sută, iar cea mai redusă la construcţiile rezidenţiale, 0,9 la sută.
Anul trecut au fost realizate lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la clădiri şi construcţii existente, în valoare de peste 173 de mii de lei, ceea ce reprezintă peste 26 la sută din valoarea totală a lucrărilor.