Clujul închide podiumul vânzărilor de imobile din România pe luna martie, după capitală și Ilfov
Stiri Locale
12/04/2022
La nivel național, în martie 2022, s-au vândut peste 72.000 de imobile, iar județul Cluj, considerat un „rai imobiliar” al dezvoltatorilor și proprietarilor a fost doar pe locul al treilea la numărul de tranzacții.
Județul Cluj a fost doar pe ultima treaptă a podiumului la numărul de imobile vândute în luna martie, cu 4.035, la mică distanță de Ilfov. Cele mai multe proprietăți, peste 14.000, s-au vândut în București, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
În luna martie au fost vândute, la nivelul întregii țări, peste 72.000 de imobile, cu 13.460 mai multe față de luna februarie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna martie este cu peste 9.000 mai mare față de perioada similară a anului 2021.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în martie 2022, a fost de aproximativ 30.000, cu mult mai mare față de martie 2021.