Luncrările la Podul peste Someș din zona străzii Ștrandului se desfășoară conform planului
Luncrările la Podul peste Someș din zona străzii Ștrandului se desfășoară conform planului
Stiri Locale
25/03/2022
Podul peste Someș, în zona străzii Ștrandului din municipiul Satu Mare, este o investiție monitorizată la cel mai înalt nivel de conducerea concernului austriac Strabag, au oferit asiguări reprezentanții Primăriei. Edilul Gábor Kereskényi, îmreună cu administratorul public Csaba Maskulik, s-au întâlnit cu reprezentanții Strabag Austria, cu directorul tehnic al companiei și cu directorul economic al acesteia pentru a analiza stadiul investiției și a discuta calendarul lucrărilor ce vor fi executate anul acesta, mai exact pentru a stabili cum se vor desfășura lucrările. În acest sens, reprezentanții Primăriei Satu Mare au transmis că lucrările se desfășoară conform planificării, iar lucrările sunt în grafic, mulțumită bunei colaborări între Primărie, constructor și consultant. Astfel că, „podul peste râul Someș- amplasat pe str. Ștrandului este o investiție istorică pentru Satu Mare.”, transmit reprezentanții municipalității.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0