Achiziții de peste 13 milioane de lei au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență
Stiri Locale
11/03/2022
Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a primit echipamente performante ce fac parte dintr-un lot total de investiții de peste 44 milioane de lei.
Achizițiile s-au realizat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, 2020-2022.
Acest proiect are componenta de investiții, cu aparatură pentru secțiile și compartimentele ATI, UPU, blocuri operatorii precum și în Laboratorul de genetică medicală și Laboratorul central.
Apoi e componenta de materiale sanitare, dezinfectanți și materiale de protecție.
Până în acest moment, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, au fost achiziționate echipamente în valoare de peste 6 milioane de lei, iar valoarea totală a achizițiilor, până în luna februarie 2022, a fost de 13 milioane de lei.
Obiectivele proiectului sunt legate de creșterea capacității și a performanțelor de testare pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.