Reuniune a tinerilor sătmăreni ieșiți din centrele de plasament. Asociaţia Eliezer vine în sprijinul lor
Reuniune a tinerilor sătmăreni ieșiți din centrele de plasament. Asociaţia Eliezer vine în sprijinul lor
Stiri Locale
28/02/2022
Asociația Eliezer din județul Satu Mare vine în sprijinul tinerilor care ies și care vor ieși din sistemul de protecție. Astfel, tinerii ieșiți s-au întâlnit și le-au împărtășit celor mai mici că pot să se integreze social, să-și întemeieze o familie și să aibă un loc bun de muncă. Alături de coordonatorul asociației, au fost prezenți la conferință subprefectul Romeo Pop, vicepreședintele Consiliului Județean, Cristian Beșeni și directoarea DGASPC Satu Mare, Mariana Dragoș. „Să nu vă lăsați niciodată, oricât de greu ar fi! Dumnezeu întinde mâna fiecăruia chiar și când este la fundul negru, mai devreme sau mai târziu îl scoate de acolo, desigur, dacă merită. Pot să vă asigur de tot sprijinul meu și al instituției pe care o reprezint”, a spus subprefectul Romeo Pop. În cadrul conferinței „Mintea independentă”, Anton Varga, coordonatorul Asociația Eliezer, a dat exemple de „așa da” printre care se numără 12 tineri.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0