Primul parc industrial din Maramureș va fi realizat în comuna Fărcașa. Primăria a răspuns prompt
Stiri Locale
18/05/2021
Consilierii județeni maramureșeni au aprobat proiectul de hotărâre privind solicitarea transmiterii unui teren din domeniul public al Comunei Fărcașa în domeniul public al Județului Maramureș în vederea realizării de către Consiliul Județean a primului parc industrial în Comuna Fărcașa.
Este vorba despre un teren de 20 de hectare pe care Primăria Fărcașa îl pune la dispoziția județului în vederea realizării parcului, cu posibilitate de prelungire până la 40 de hectare.
”Prima comunitate care a răspuns favorabil cererii noastre privind un teren pe care să putem realiza un parc industrial este comuna Fărcașa. Este o suprafață pe care deja Primăria Fărcașa a realizat studiul de fezabilitate, astfel încât noi vom prelua suprafața de teren, studiul de fezabilitate și urmează să identificăm soluțiile financiare de finanțare pentru dezvoltarea parcului industrial”, a spus Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean.