Acțiune de măsurare a stării de sănătate a medieșenilor în fiecare joi până în septembrie
Stiri Locale
17/05/2021
Școala Postliceală Auxila Mediaș în colaborare municipalitatea locală desfășoară în municipiul de pe Târnava Mare acțiunea de măsurare a stării de sănătate a populației.
Elevii școlii, însoțiți de cadre didactice, vor măsura gratuit tensiunea arterială, pulsul, glicemia sau greutatea cetățenilor din cartierele orașului dar și din satul aparținător Ighișu Nou.
Vineri după-amiază Cortul Auxila a fost prezent în zona centrală a municipiului, în Piața Regele Ferdinand I. Ca întotdeauna, la sfârșitul primăverii și începutul verii, cortul Auxila se instalează mai întâi în centrul orașului.
Voluntarii urmăresc să monitorizeze funcțiile vitale ale celor care doresc acest lucru. Acțiunea de măsurare a stării de sănătate a populației va continua până la finalul lunii septembrie, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 13:00-19:00. Cortul Auxila va fi prezent în toate cartierele orașului și în satul aparținător Ighișu Nou.