Licitație la Consiliul Județean pe proiectul Mara-Nord în atribuirea verificarii tehnice de calitate
Stiri Locale
14/02/2022
Consiliul Județean Maramureș a lansat achiziția publică pentru atribuirea contractului pentru proiectul „Servicii de verificare a documentației tehnice D.A.L.I. drumuri județene cuprinse în proiectul MARA-NORD”.
Operatorii economici interesați pot depune oferte până pe 17 februarie.
Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în servicii de verificare tehnică de calitate a documentațiilor aferente obiectivului de investiții Mara – Nord, care este cuprins în lista de finanțare prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027 a Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Drumurile județene care fac parte din cadrul obiectivului de investiții sunt Rogoz – Lăpuş – Băiuţ – Cavnic, Ocna Șugatag – Ferești, Hărnicești – Ocna Șugatag, Vadu Izei – Onceşti – Năneşti – Bârsana și Fereşti - Corneşti – Călineşti – Sârbi – Budeşti.
Prestatorii vor asigura atingerea rezultatelor și îndeplinirea obiectivelor contractului.