Maramureșul are 74 de adăposturi de protecție civilă, majoritatea în Baia Mare
Maramureșul are 74 de adăposturi de protecție civilă, majoritatea în Baia Mare
Stiri Locale
10/02/2022
În Maramureș sunt peste 70 de adăposturi de protecție civilă, majoritatea în municipiul Baia Mare. Potrivit ISU Maramureș, acestea, la noi în județ, se încadrează în cerințele normativelor în vigoare. Importanța amenajării unor astfel de adăposturi, fie ele proiectate și construite special, fie adaptate din construcțiile existente - subsoluri, tuneluri de metrou, a devenit evidentă în timpul celor două conflagrații mondiale, când populația civilă a fost prinsă în mijlocul operațiunilor militare, iar uneori a fost chiar vizată direct de acestea. În cazuri deosebite, se permite folosirea demisolurilor şi chiar a parterului unor construcţii ca adăposturi de protecție civilă. În județul Maramureș sunt amenajate 74 de astfel de adăposturi, din care 60 sunt în municipiul Baia Mare, 9 în municipiul Sighetu Marmației și câte unul în localitățile Baia Sprie, Vișeu de Jos, Sarasău, Șișești, Dănești și Rona de Jos.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0