În acest weekend are loc ”Raliul Zăpezii Maramureș” la care sunt așteptați 100 de sportivi
Stiri Locale
09/02/2022
În zona Cavnic – Băiuț va avea loc în acest weekend competiția ”Raliul Zăpezii Maramureș” pe un traseu cu o lungime totală de aproximativ 16 kilometri.
Automobile, motociclete, quad-uri și SSV-uri se vor întrece în competiție.
Evenimentul sportiv de off-road, aflat la a XII-a ediție, este organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, va reuni la start aproximativ 100 de concurenți.
Organizatorii au pregătit mai multe surprize una dintre ele fiind proba specială care se va desfășura exclusiv pe timp de noapte.
La competiție vor participa și tineri sportivi din Maramureș: David Tarța, pilot în Campionatul Național de Raliuri și Campionatul Național de viteză în coastă, secondat de debutanta Maria Blavenstein, Carol Blavenstein, Natalia Iocsak, pilot în Campionatul Național de Drift și Ovidiu Pașca, organizatorul Raliului Maramureșului și al Trofeului Gutâi, secondat de Maya Ștefăniță.