Un tir cu deșeuri a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Satu Mare de către polițiști
Stiri Locale
20/01/2022
La Punctul de Trecere a Frontierei Petea, poliţiştii sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, au oprit un tir cu tone de deșeuri la intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 11.500 kilograme de deșeuri, mobilă second hand și electrocasnice. Pentru acestea, șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.
Deșeurile erau într-o stare avansată de degradare. Conform documentelor de însoțire a mărfii, tirul transporta mobilă second hand și electrocasnice de la o societate comercială din Olanda pentru o firmă din România.
A fost solicitat ajutorul reprezentanților de la Garda de Mediu Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât sunt considerate deșeuri. Așadar, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate.