Direcția Socială roagă cetățenii să anunţe despre zonele în care se adăpostesc oameni ai străzii
Direcția Socială roagă cetățenii să anunţe despre zonele în care se adăpostesc oameni ai străzii
Stiri Locale
12/01/2022
Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru perioada actuală și următoare, temperaturile urmând să scadă mult sub pragul înghețului, Direcția de Asistență Soială Oradea transmite faptul că se îngrijește de persoanele care, din diferite motive, sunt greu încercate de viaţă, neavând un adăpost. În acest sens, reprezentanți DASO roagă comunitatea locală să anunţe despre zonele sau locaţiile în care se adăpostesc oameni ai străzii, la numărul de telefon al Dispeceratului Poliţiei Locale: 0259-969, în intervalul orar 10.00 – 22.00, care are disponibilă o mașină pentru ridicarea acestor persoane, sau la numărul de telefon non-stop 0359/466666 al Adăpostului de Noapte. Adăpostul de Noapte este situat pe str. J.Gutenberg nr.8 și are o capacitate de cazare de 71 de locuri, care la nevoie pot fi suplimentate. Direcția de Asistență Socială Oradea, oferă cazare în cele 2 corpuri de clădire si 9 containere.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0