Primul manual de Istorie al Maramureșului a ieșit de sub lumina tiparului la Sighetu Marmației
Primul manual de Istorie al Maramureșului a ieșit de sub lumina tiparului la Sighetu Marmației
Stiri Locale
11/01/2022
Vești bune pentru liceeni și nu numai. A ieșit de sub tipar primul manual de Istorie a Maramureșului la Editura „Valea Verde”, Sighetu Marmației, 2020. Acesta va fi distribuit în toate colegiile și liceele din județ, în biblioteci și centrele de documentare și informare. „Manualul pe care-l punem la dispoziția liceenilor, și nu numai, încheie ciclul de activități gândite și realizate în cadrul proiectului cultural-educativ „Din istoria Maramureșului”, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, în anul școlar 2020-2021. Este o apariție editorială inedită!”, transmite Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Manualul este avizat de Ministerul Educației. Autorii sunt: Marius Voinaghi – coordonator, Livia Ardelean, Anca Costin Hendea, Florin Dragoste, Klara Gușeth și Teofil Ivanciuc. Manualul a fost realizat printr-o amplă și susținută muncă de echipă.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0