A fost lansat procesul de bugetare participativă la nivelul județului Bistrița – Năsăud
Stiri Locale
06/01/2022
Unul dintre cele mai importante evenimente medicale din acest an din țara noastră, a-6-a ediție a Galei Elitelor Medicale se va desfășura în Bistrița, la Villa Franca, pe 19 mai. În paralel va avea loc și Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale, pe parcursul a trei zile (17-19 mai 2022), eveniment dedicat specialiștilor din sănătate și oamenilor de business din domeniul pharma.
Cele două evenimente sunt organizate sub egida Ziar Medical, în parteneriat cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Colegiul Medicilor Bistrița-Năsăud și în colaborare cu entități private din România și străinătate. După cinci ediții cu participare locală și națională, gala de anul viitor va fi prima de anvergură internațională, cu invitați din peste 10 state europene.
Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale a ajuns la a-3-a ediție și va include o serie de conferințe tematice.