A fost lansată platforma pentru bugetare participativă a primăriei municipiului Târgu Mureș
Stiri Locale
05/01/2022
Primăria Municipiului Târgu Mureș a lansat platforma www.bugetareparticipativă.tirgumures.ro ce oferă târgumureșenilor posibilitatea să se implice activ și direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a banilor din bugetul local.
Până pe 22 ianuarie, toți cei care doresc pot depune proiecte ce vizează domenii precum alei, trotuare și zone pietonale, mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației, spații verzi și locuri de joacă, amenajare spații publice, infrastructură educațională și culturală, precum și orașul digital.
Așadar, dacă accesați www.bugetareparticipativa.tirgumures.ro veți avea posibilitatea să depuneți aceste propuneri.Analiza proiectelor depuse se va face în perioada 24 ianuarie – 13 februarie, după care vor fi supuse votului publicului. Acţiunile pentru implementarea proiectelor care au obținut cel mai mare număr de voturi vor fi cuprinse în bugetul Primăriei Târgu Mureș.