Tarifele la apă şi canalizare ar urma să crească cu minim 15% din primăvară, anunță Aquabis SA
Stiri Locale
03/01/2022
Din primăvară vor crește tarifele la apă pentru populație în Bistrița – Năsăud. Per total este vorba de o creştere de cel puţin 15%, a anunțat directorul general Aquabis SA, Ion Șandru. În prezent, tariful pentru populaţie este de 8,62 lei/metru cub (apă potabilă şi canalizare).
Aquabis SA a hotărât să nu majoreze tarifele de la 1 ianuarie, s-a apelat la o linie de credit de 3 milioane lei, în condiţiile în care numai factura la curent a regiei de apă este de peste 2 milioane lei.
”Asta, pentru a lăsa populaţia să-şi facă sărbătorile în linişte, să iasă cât de cât din iarnă. Nu a fost uşor pentru noi, nu putem spune că ajungem pe profit, iar din profit trebuie să acoperim ratele pe care le avem la cofinanţări pe programe. Vrem să furnizăm servicii de alimentare cu apă pentru toată lumea de calitate. Va trebui să refacem calculele”, a declarat Şandru.
Tarifele majorate la apă sunt cauzate de creșterea prețului la energie și gaze.