A fost recepționat ultimul tronson din drumul Poarta Transilvaniei: Ilva Mică – Măgura Ilvei
Stiri Locale
16/12/2021
Lotul IV – tronsonul Ilva Mică – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei din drumul Poarta Transilvaniei, Bistrița – Năsăud a fost recepționat. Lucrările au vizat reabilitarea și modernizarea ultimului lot din DJ 172D.
Pe Lotul IV este un tronson de 18,8 km, realizat de o asociere de două firme care au executat lucrările de construcții, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Investiția totală se ridică la 63 milioane lei, circa 12,7 milioane euro. Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.
În ceea ce privește întregul tronson al DJ 172D – Poarta Transilvaniei, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a precizat că acest drum are o lungime totală de 79,5 km și este acum reabilitat integral. Proiectul a fost împărțit în 5 loturi, valoarea totală a investiției fiind de 276 de milioane de lei, circa 55 de milioane de euro.