Primăriile localităților din județul Sălaj primesc peste 1.700.000 de lei de la Consiliul Județean
Stiri Locale
15/12/2021
După rectificarea bugetară, 1.746.000 de lei vor ajunge, de la Consiliul Județean, în conturile primăriilor sălăjene.
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean, consilierii au aprobat repartizarea acestei sume din fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean, constituit din cota de 6% din impozitul pe venit, încasată suplimentar, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ nu le pot finanţa din veniturile proprii şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Municipiul Zalău primește 28.760 de lei, iar celelalte orașe – Șimleu Silvaniei, Jibou și Cehu Silvaniei - primesc câte 28.740 lei.
De cealaltă parte, comunele sălăjene primesc fiecare câte 28.620 lei.