Alte trei drumuri județene vor fi reparate în anul 2021, în Cluj, anunță reprezentanții administrației
Stiri Locale
13/05/2021
Consiliul Județean Cluj a încheiat trei noi contracte de execuție a lucrărilor cuprinse în Programul de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene pentru anul 2021.
Mai exact, este vorba de drumul județean 107 P Gilău – Someșu Rece, drumul județean 107 M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla și drumul județean 182E Chiuiești – Mănăstirea Cășiel.
„Condițiile meteo sunt prielnice lucrărilor la drumuri, astfel încât acestea vor debuta în perioada imediat următoare. Creșterea calității infrastructurii rutiere rămâne o prioritate absolută a Consiliului Județean. Conștienți fiind că aceasta reprezintă o premisă de bază a impulsionării dezvoltării întregului județ, nu mai puțin de 73 de drumuri sau sectoare de drumuri județene vor beneficia în acest an de lucrări de întreținere, finanțate din bugetul propriu”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.