Spitalele din centrele universitare, precum cele din Târgu Mureș, nu au deficit de medici
Spitalele din centrele universitare, precum cele din Târgu Mureș, nu au deficit de medici
Stiri Locale
09/12/2021
La examenul de rezidențiat din acest an s-au înscris la nivel național peste 12.500 de candidați, iar la medicină au fost scoase la concurs peste 3.900 de locuri. La examenul de rezidențiat de la Târgu-Mureș au participat peste o mie de candidați, pe aproximativ 600 de locuri. Ministerul Sănătății a anunțat că va suplimenta cu peste 400, numărul de locuri alocate în urma concursului de Rezidențiat, pentru domeniul medicină. Repartiția se face în perioada 5 – 8 decembrie, iar județul Mureș va primi locuri suplimentare, dar nu pentru municipiul Târgu-Mureș, e nevoie pentru zona orașelor mici și a zonei rurale ca acoperire cu medici ATI. Reprezentanții celor două spitale mari din Târgu Mureș au confirmat că sunt acoperiți cu medici din toate specialitățile. Specialitățile deficitare pentru care au fost suplimentate locurile la nivel național sunt anestezie terapie intensivă, boli infecțioase, radiologie și medicină de familie.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0