Petiție pentru deschiderea unei linii de zbor care să lege direct Clujul de localități din sudul Franței
Stiri Locale
09/12/2021
Comunitatea românilor din sudul Franței, vestul Italiei și Monaco solicită deschiderea unei linii de zbor directe între Nisa și Cluj-Napoca, în România.
"Dorim să beneficiem de o linie aeriană directă, regulată, Nisa - Cluj, deoarece singurele zboruri directe disponibile acum spre Cluj sunt operate de pe aeroporturi situate departe de Nice (Lyon la 480 km și Milano la 320 km).
Distanța mare la care se află aceste aeroporturi precum și varianta de a schimba avionul într-un aeroport intermediar, deci cu escală de mai multe ore sau zile, fac aproape imposibilă deplasarea familiilor cu copii mici sau a persoanelor în vârstă.
Pandemia din această perioadă adaugă riscuri de contaminare suplimentare cu fiecare oră petrecută în timpul escalelor de schimbare de avion datorate lipsei unei linii de zbor directe", au precizat inițiatorii petiției. Aceștia afirmă că vor adresa solicitarea lor operatorilor de zbor interesați de această linie.