Casa Veiszlovits Lajos din centrul Oradiei, de pe strada Republicii, a fost reabilitată
Stiri Locale
09/12/2021
A fost finalizată reabilitarea Casei Veiszlovits Lajos de pe strada Republicii, nr. 15, a anunțat Primăria Oradea.
Imobilul a fost edificat în perioada 1910 -1911 în stil neoclasicist sub îndrumarea arhitectului Frigyes Spiegel.
Repezentanţii municipalităţii amintesc că imobilul se afla în stare avansată de degradare şi că, de pe altă parte, a fost propus pentru clasare ca monument istoric.
"Restaurarea imobilului s-a realizat prin Programul de reabilitare a faţadelor clădirilor situate în ansamblul urban – Centrul istoric Oradea, program demarat în anul 2014, sub coordonarea Instituţiei Arhitectului Şef, fiind unul dintre cele mai importante programe derulate de Primăria Oradea. Prin intermediul acestuia s-a reuşit practic schimbarea imaginii oraşului", se arată în comunicat.
Lucrările începute în luna martie a acestui an aveau termen de finalizare de 12 luni, însă au fost terminate săptămâna aceasta.