Ungaria vrea să prelungească drumul expres M44 pentru a se uni cu viitorul Drum Expres Oradea – Arad
Stiri Locale
26/11/2021
Guvernul Ungariei lucrează la un studiu pentru prelungirea drumului expres M44 spre localitatea Sarkad din județul Békés și conectarea acestuia cu viitorul drum expres DX Oradea-Arad, care va uni Via Carpatica, din nordul Europei, spre coridorul IV european, către sudul continentului.
Prelungirea M44 de pe teritoriul Ungariei cu 61 kilometri de la Kecskemét prin Szarvas, Békéscsaba și Gyula a fost decisă, ca plan strategic de infrastructură al Guvernului de la Budapesta, încă din 2017.
Joi, un comunicat al Consiliului Judeţean Békés a anunțat, la o zi după o întâlnire cu mai mulți oficiali guvernamentali, că se lucrează la un „studiu preliminar” în acest sens.
Conform comunicatului dat publicității de Consiliul Judeţean Békés, în planul autorităților ungare este prevăzută „posibilitatea de conectare – prin prelungirea drumului expres M44 – a judeţului Békés cu drumul expres planificat de a fi realizat în Bihor.