Expoziția itinerantă „Din zestrea Maramureșului” a ajuns la Craiova la Muzeul Olteniei
Stiri Locale
12/11/2021
Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a vernisat în parteneriat cu Muzeul Olteniei din Craiova expoziția ”Din zestrea Maramureșului”.
Expoziția este una itinerantă și va putea fi vizitată la Casa Băniei, din cadrul Muzeului Olteniei, până la sfârșitul lunii aprilie a anului viitor.
Exponatele reprezintă elementele principale din organizarea interiorului unei case tradiționale maramureșene: port popular, podoabe, textile de uz gospodăresc, ceramica ce introduc vizitatorii în căldura și intimitatea caselor străvechi din Maramureșul de odinioară.
Demersul expozițional face parte din programul de promovare și valorificare a patrimoniului Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, fiind a cincea expoziție itinerantă din acest an, după cele găzduite de Palatul Culturii din Iași, Muzeul Satului Bucovinean din Suceava și Institutul Cultural Român din Madrid.