Firmele sălăjene duc în spate economia și-n vreme de criză, spun cei de la Camera de Comerț
Firmele sălăjene duc în spate economia și-n vreme de criză, spun cei de la Camera de Comerț
Stiri Locale
08/11/2021
Camera de Comerț și Industrie Sălaj premiază și în 2021 companiile care au făcut performanță în încercarea lor de a ține pornite motoarele economiei locale. Topul Județean al Firmelor 2021 este întocmit pe baza datelor financiar-contabile din bilanțurile depuse de companii la finele anului 2020. Ediția din acest an premiază cele mai performante companii din 7 domenii de activitate – industrie, servicii, comerț și turism, cercetare-dezvoltare și high-tech, agricultură, silvicultură și pescuit și construcții. Potrivit unor statistici ale Camerei de Comerț și Industrie Sălaj, economia județului era pe un trend crescător înainte de pandemie. Din 2017 până în 2019 se poate observa o creștere constantă a cifrei de afaceri, a profitului obținut de companiile sălăjene, a numărului de angajați. În 2020, deși numărul firmelor din județ a crescut, pentru că mulți români s-au întors din străinătate, acești indicatori au înregistrat scăderi.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0