Mediașul a primit undă verde de la Ministerul Dezvoltării pentru noua creșă din Vitrometan
Stiri Locale
04/11/2021
Ministerul Dezvoltării a dat undă verde pentru construcția unei creșe în cartierul Vitrometan. Anul acesta va demara procedura de achiziție publică, iar ulterior, anul viitor, vor începe lucrările efective.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat săptămâna trecută un ordin prin care se dă undă verde pentru demararea procedurii de achiziție publică pentru 43 de creșe noi. Printre acestea se numără și creșa din Mediaș, care urmează să fie construită pe strada Blajului pe o suprafață de teren aparținând municipalității.
Creșa din cartierul Vitrometan va avea o capacitate de 40 locuri și va fi finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social.
Creșa va avea un nivel, o suprafață construită de 1.244 de metri pătrați, valoarea investiției fiind de 12,3 milioane de lei. Urmează licitația pentru identificarea constructorilor.