Alpiniștii Dorin Cîrcu și Radu Turtă au deschis o nouă rută către Vârful Ararat din Turcia
Stiri Locale
29/10/2021
Dorin Cîrcu și Radu Turtă sunt doi alpiniști români ce au făcut parte dintr-o echipă care a reușit o premieră mondială – aceea de a deschide o nouă rută către Vârful Araratul Mare din Turcia.
”Dorin Cîrcu este din Sângeorz-Băi, absolvent al Facultății de Geografia Turismului, iar Radu Turtă s-a născut la Bacău, dar s-a îndrăgostit de meleagurile bistrițene”, a spus prefectul Stelian Dolha, cel care i-a prezentat în cadrul Colegiului Prefectural.
Radu Turtă a precizat că este președinte al Asociației Zmeu și vicepreședinte al Asociației Extreme Expeditions. Dorin Cîrcu a spus că este un împătimit al expedițiilor montane.
Alpiniștii au și planuri pentru viitor. Următoarea lor expediție va fi în Kilimanjaro – cel mai înalt vârf din Africa – și apoi în Aconcagua – cel mai înalt munte din ambele Americi.
”Vrem să ducem cât mai sus atât orașul Sângeorz-Băi, cât și județul Bistrița-Năsăud” au spus cei doi.