De anul viitor se introduc parcările roşii, mai scumpe şi cu staţionare de cel mult o oră
De anul viitor se introduc parcările roşii, mai scumpe şi cu staţionare de cel mult o oră
Stiri Locale
21/10/2021
Primăria municipiului Oradea a lansat spre consultare publică două importante proiecte de hotărâri, unul privind stabilirea impozitelor, taxelor și tarifelor locale pentru anul 2022, iar celălalt privind revizuirea zonării fiscale a teritoriului Municipiului Oradea. După adoptarea acestora, vor fi instituite zonele de parcare de cel mult o oră marcate cu culoarea roşie. Taxa de staţionare în zonele centrale din jurul parcărilor supraetajate va fi de 4 lei pentru 30 de minute şi 8 lei pentru o oră. Acele locuri vor fi cu plată în intervalul orar 7 – 21, spre deosebire de parcările marcate cu galben şi alb, taxate între orele 7 – 18. Intenţia municipalităţii este de a scoate maşinile de pe carosabil în zonele centrale acolo unde există în proximitate parcări supraetajate. Orădenii pot transmite propunerile lor pe adresa de email primaria@oradea.ro, prin fax sau prin poștă până în cea de a doua zi a lunii noiembrie.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0