Băimăreanul Patric Iluț, în top 10 mondial al skaterilor sub 16 ani
Băimăreanul Patric Iluț, în top 10 mondial al skaterilor sub 16 ani
Stiri Locale
19/10/2021
La finala Campionatului Mondial de Skateboarding pentru sportivi sub 21 de ani desfășurată la Innsbruck în Austria, au putut participa doar primii trei clasați, medaliați la una din etapele de Campionat Mondial din vară, adică cei mai buni sportivi din lume în momentul de față. Printre ei s-a numărat și băimăreanul Patric Iluț, în vârstă de 12 ani, acesta câștigând titlul suprem la etapa din Budapesta. La categoria groms, Patric, a ajuns în semifinală, iar mai apoi în finală. În urma run-rilor din finală, și a celor 5 best trick realizate perfect de Patric, acesta a reușit să se claseze pe locul 7, un loc de cinste, având în vedere că pentru această finală la groms au participat copii până în 16 ani. În urma rezultatelor lui Patric din acest sezon: Locul 1 Campionatul Mondial Budapesta, locul 2 la Maribor, locul 4 la Modena, sportivul se situează pe locul 3 în clasamentul mondial general la băieți sub 16 ani, în acest moment.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0